la mulți ani, Aleister!

Se spune că pe 12 octombrie 1875 s-a născut un om pe care îl vei auzi menționat, din când în când, de către amatori de ocultism sau de pseudo-înțelepți care pretind că înțeleg misterele întunericului. Aleister Crowley, da, „Bestia 666”, cum îi plăcea să se autoproclame. Un nume care a rezonat în multe cercuri, un simbol care fascinează și irită în egală măsură. Dar ce contează cu adevărat, și ce ne rămâne nouă de înțeles dintr-un asemenea personaj, dincolo de povestea în sine?

Când vorbim de Crowley, nu ne referim doar la omul în sine, ci la întreaga structură pe care el o reprezenta, la întreaga arhitectură de semnificații pe care un om o poate acumula doar dintr-o combinație perfectă de circumstanțe, noroc, și ce-i drept, o cantitate nemăsurată de îndrăzneală. Până la urmă, cine ar fi putut avea nesăbuința să se declare „cea mai malefică ființă de pe Pământ” în fața unei societăți victoriane sufocante și îmbibate de ipocrizie, dacă nu un om care și-a dat seama, poate mai devreme decât restul, că totul este, de fapt, un joc?

Sigur, multe din poveștile care circulă despre Crowley sună exact așa cum și-ar dori cei care le povestesc. Își imaginează un profet al întunericului, un mag vrăjitor de neînțeles, stând în vreo pivniță umedă, bolborosind formule alchimice. Ce pierd acești povestitori de după colț este esența problemei: Crowley nu era doar un escroc. El nu era doar un om care putea spune că e reîncarnarea vreunui faraon doar ca să mai înșele câteva domnițe bogate și plictisite. Nu. El era un artist al jocului, al spectacolului în sine, iar adevărata artă nu se află niciodată în ce se vede, ci în ce rămâne nespus, în ce induce.

În fond, cine crezi că i-ar păsa de demonii săi invocați sau de magia sa ceremonială? Adevărata magie nu era niciodată despre ritualuri întortocheate sau simboluri de carton. Adevărata magie era despre controlul percepției, despre a modela realitatea celorlalți fără să-și dea măcar seama. Aceasta este lecția lui Crowley. Și dacă o înțelegi, dacă pătrunzi în acest strat, poate că începi să vezi adevărata natură a jocului, nu doar de la marginea mesei, ci de la centrul său.

Ai făcut vreodată un pas îndrăzneț într-un context în care toate cărțile erau împotriva ta? Atunci, poate, fără să știi, ai trăit un moment Crowley. Nu trebuie să îți placă omul ca să înțelegi lecția. Într-un fel, toate sunt despre cum îți construiești legenda într-un univers în care totul e un pariu, iar fișa ta de joc e mai puțin despre ce ai în mână și mai mult despre cât de bine te poți juca cu mințile celorlalți.

Deci, la mulți ani, Aleister. Și tuturor celor care încă mai joacă.